Sometimes fantasy is better than reality so I lay there, creating scenarios in my head. But my expectations are so different from my reality. Nothing ever turns out my way.

duminică, 20 noiembrie 2016

Iadul de azi, paradisul de maine.

Iadul de azi, paradisul de maine.
Asta inseamna sa fii un visator si un optimist  !

Taraste-ma chiar si pana in iad daca e nevoie, absoarbe-mi frumusetea, nu va conta atata timp cat te tin de mana. Eroule, mi-ai promis o calatorie cu un bilet fara retur, dar nu m-ai anuntat cand. Ai uitat de mine ? Cum sa uiti de carnea plamadita dintr-al tau trup ? Chiar daca o sa arda carnea si o sa putrezeasca tot in mine, am sa te urmez si o sa te imbratisez cu zambetul pe buze. Cu ocazia asta o sa aflu si eu ce inseamna sa zambesti. Real si din toata inima. Nu o sa mai simt durerea. Nu poate fi mai rau ca pe taramul “vietilor” atarnate de-un fir de fericire atat de subtire. Eu nu-mi am locul aici, sunt doar o umbra cu iz de primavara. Pacalesc viata, dar n-o traiesc. Ii zambesc caci asa ma evita si nu ma mai intreaba de nefericirea mea.

Te chem iar, hai vino, mi-ai promis ! Nu ma mai lasa in agonia asta care ma termina. Sunt egoista, o stii si tu, o stiu si ei, dar cred ca doar in bratele tale as gasi ceea ce am pierdut acum multi ani. Nu-i vorba de dor, e vorba ca nu te-am avut la nevoie. Trebuia sa ramai langa mine, la dracu ! Dar mi-ai fost rapit. Refuz o viata fara tine.  Merg… taras, dar am murit de mult, odata cu tine.

Privesc oglinda, dar nu mai recunosc omul acela. Au zgariat inima-n mine si au muscat din ea, fara ca macar sa mai scuipe inapoi resturile cu care si-au indulcit zilele. Vezi de ce nu mai sunt intreaga ? Daca erai tu, eroule, aveai grija de mine, intru totul. Cum sa ma reintregesc acum ?

Povestea inca nu s-a sfarsit…  Cat timp o sa dainuiesc hoinara pe-acest taram, n-am sa cunosc implinirea fara tine. Termina–ma mai repede. Nu conteaza daca-i lent, eu sunt fericita daca o sa intalnesc sfarsitul langa tine. Arunca-ma in ghearele celor mai feroce fiare, zgarie-mi inima, scrijeleste pe toti peretii cu sangele meu, lasa-i sa ma urasca, sa arunce in mine cu noroi si pietre, sa ma vada in genunchi plangand. Invata-i sa ma ocoleasca, sa le repugn, sa ma ingroape in cele mai amare cuvinte, sa-mi ucida orgoliul, sa ma joace in picioare, sa-mi terfeleasca numele, nu va conta, atata timp cat destinatia e aceeasi.

 Aduna-ma langa tine, te rog , asa sfartecata in mii de bucatele. Tot va fi mai bine.

marți, 8 noiembrie 2016

Micul meu Paradis.

La sfarsit conteaza doar sa-intalnesti Paradisul. Oh, si ce bucurie, cand tu dai in fiecare zi de el…
Azi am revazut marea infinita… da, da erau ochii lui senini, care imprastiau lumina si culoare intr-al meu suflet de copil. Rad cu totul.
Ne incurcam confuzi privirile, dar ne facem ca nu ne stim. Cata neputinta. E mai simplu asa.
Dar eu…ma bucur de fiecare clipa petrecuta in paradis, acel paradis care sta conturat in zambetul persoanei dragi, acel zambet care lumineaza toata incaperea cand apare. Ce stupid trebuie sa sune, pt tine, nu ?
Sa ne indulcim cu visele unei iubiri platonice. Este in regula atata timp cat iti imbraca chipul intr- o mantie plina de veselie si-ti incalzeste inima, asa cum oamenii comuni nu isi pot inchipui. Doar zanele. Zbor in bratele tale si-ti framant usor buzele, cu ale mele.
Aduna-mi gandurile, amintirile, fanteziile toate si lasa-le sa se desarte in universul meu paralel.  Aici mai pot sa traiesc. Aici, inca mai simt. Sa nu crezi ca mint, dar e singura iluzie de care se mai poate prinde inima. Mai mult nu e capabila. E fragila si totul mi-e sec. Chiar si ciocolata imi pare mai amara. E pustiu. Nici de ti-ai dori sa vii, n-as putea sa te invit. Ai fi infricosat de ceea ce ai gasi prin acele camere intunecate.  Ai scotoci in zadar. E multa mocirla si te-ai impiedica de ea, chiar daca te-as prinde eu de mana. Poate cate un strigoi neprietenos o sa-ti mai taie calea. Atat am sa-ti ofer in realitate. De asta e mai bine sa traim doar pe hartie. 
Tu imi hranesti zambetul de zi cu zi. Totodata, tu esti otrava din glasul meu, iar eu sunt actrita cea mai desavarsita. Pana raman doar eu si ale mele ganduri umbrite de lipsa ta. Reprezinti focul de dupa poarta Iadului, si caldura pe care doar un Soare- minune ar putea sa o impartaseaca.  
Cateodata cuvintele tale ard bucati din suflet, iar altadata aprinzi speranta. E nevoie de prea putin, asta e greseala mea.
Sunt atatea cuvinte si dorinte ce stau ascunse intre noi, dar totul este prea departe, mult prea departe…